Gigi, terorizat!

Gigi, terorizat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ce-a fost mai greu n-a trecut, cel puțin nu pentru Gigi Becali.
Patronul Stelei s-a trezit ieri, la primul meci cu spectatori în
Ghencea din ultimele 30 de zile, cu sute de oameni care s-au postat
strategic, exact sub geamul lojei sale.

Gigi Becali nu s-a lăsat intimidat de apropierea fanilor. La
începutul partidei zâmbea mândru, în timp ce savura un imens
bulgăre de brânză. Ba chiar după primele minute ale meciului îi
dirija pe fanii care-l înjurau și îi îndemna să cânte și mai
tare.

Ținte: Becali și
Stoichiță

Într-un final, prin minutul 40, s-a văzut că erau doar gesturi prin
care încerca să-și mascheze furia, pentru că a sfârșit prin a
închide geamul lojei, geam care în mod obișnuit rămâne deschis și
iarna, la temperaturi ce trec sub limita de 0 grade. Fanii atât au
așteptat: „Becali, deschide geamul, s-auzi cum îți f…. clanul”.
În rest, pe lângă obișnuitele injurii, au apărut și unele noi gen
„Stoichiță, ești un pervers, nu răspunzi la SMS”, semn că nici
antrenorul sau președintele Argăseală nu au fost uitați.

Coregrafie din oameni la
Nord

Pentru că au înfruntat patru rânduri de controale din partea firmei
de pază BGS, contestatarii lui Gigi nu au reușit să întroducă
bannere pe stadion. În schimb, cei de la Peluza Nord, ingenioși,
s-au așezat în asemenea fel încât au reușit ca, folosindu-se de
corpurile lor, să își exprime „afecțiunea” față de Becali. În rest,
au fost aclamați Hagi, Lăcătuș sau Bergodi, dar și Janos Szekely,
jucător care l-a înfruntat în ultima perioadă pe patron.

„Clubul Steaua nu va mai plăti taxele și impozitele la stat dacă
nu se va rezolva problema huliganismului. Nu mai suntem într-o țară
normală, suntem într-o junglă cu huligani”, Gigi Becali, finanțator
Steaua

„Echipa a jucat prost din cauza suporterilor! O să iau măsuri cu
acești golani. Nu e posibil să înjuri din primul minut până la
final, fără să te uiți deloc la meci. O să anulăm abonamentele de
la peluze”, Gigi Becali, finanțator Steaua

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×